COMUNICAT DE PRESĂ
Procurorii
din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui au dispus, în 30.11.2011,
punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul Radu
Adrian, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie
în formă calificată.
Din actele de urmărire penală efectuate în cauză a rezultat că în seara de
16.11.2011, mascat și înarmat cu un cuțit de vânătoare, inculpatul Radu
Adrian, recidivist, a pătruns în incinta casei de amanet aparținând S.C.
SEDAPFAN S.R.L., de unde, în timp ce amenința gestionara cu cuțitul,
a luat din vitrina unde erau expuse mai multe bijuterii, un suport cu 16
brățări din aur, în valoare de aproximativ 29.000 lei RON.
În aceeași zi de 30.11.2011, inculpatul Radu Adrian a fost prezentat la Judecătoria Vaslui cu propunere de arestare preventivă. Analizând propunerea, Judecătoria
Vaslui a admis-o și a emis mandat de arestare preventivă pe numele
inculpatului Radu Adrian pentru 30 zile.
Cercetările
în cauză continuă pentru lămurirea împrejurărilor comiterii faptei.
Biroul
de presă din cadrul
Parchetului
de pe lângă Judecătoria Vaslui