COMUNICAT DE PRESĂ

 

La data de 03.05.2011, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi au reţinut o persoană urmarită internaţional ROSBACK DANNY, cetăţean belgian, în vârstă de 59 ani, domiciliat în Belgia, locuind fără forme legale în mun. Vaslui, faţă de care Biroul Procurorului General de la Curtea de Apel din Bruxelles a emis un mandat european de arestare pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune.
Potrivit autorităţilor judiciare belgiene, „în perioada 15.05.1988 - 04.01.2003, persoana urmărită internaţional ROSBACK DANNY a trădat credibilitatea directorului de la Argenta Bank, jonglând cu diferite proiecte imobiliare false şi a obţinut astfel diverse sume de bani, cauzând un prejudiciu de peste 14 milioane de euro.”
Prin Hotărârea Curţii de Apel din Bruxelles, numitul ROSBACK DANNY a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, infracţiun prev. de art. 496 din Codul penal belgian.
Numitul ROSBACK DANNY a fost reţinut şi la sfârşitul lunii precedente (a se vedea comunicatul P.C.A. Iaşi din 27.04.2011), pentru comiterea unor fapte de natură penală, fiind ulterior prezentat instanţei de judecată cu propunerea de arestare preventivă.
În cursul acestei zile, persoana reţinută a fost prezentată la Curtea de Apel Iaţi cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile, în vederea aducerii la îndeplinire a dispoziţiilor cuprinse în mandatul european de arestare şi în vedereaării sale autorităţilor judiciare belgiene.
Nota: Instanţa de judecată a admis propunerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi a dispus arestarea preventivă pentru 29 zile a numitului ROSBACK DANNY, urmând a analiza predarea acestuia către autorităţile judiciare belgiene.

PROCUROR GENERAL,
ISPIR IULIAN