COMUNICAT  DE  PRESĂ 

 

 

 

La data de 07  noiembrie  2013  procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi l-au identificat pe numitul  Tcaci Vasile, persoană având cetăţenie română şi moldovenească, faţă de care Parchetul din Gera – Germania a emis un mandat european de arestare   la data de   06 11 2013 .  

Din actele transmise de autorităţile judiciare germane  rezultă că se solicită predarea numitului  Tcaci Vasile în vederea cercetării pentru participarea la comiterea unei infracţiuni de vătămare corporală gravă, pentru care pedeapsa maximă este de 15 ani închisoare. Se arată că la data de 01 12 2012 numitul Tcaci Vasile şi alţi doi cetăţeni  germani au intrat în locuinţa unei persoane pe care o bănuiau că s-ar ocupa cu traficul de droguri şi i-au aplicat multiple lovituri pentru a o determina să le remită bani.

Numitul Tcaci Vasile a fost depistat în noaptea de 06/07 11  2013 în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, jud. Vaslui, pe sensul de ieşire din ţară.

La aceeaşi dată s-a sesizat  Curtea de Apel Iaşi, competentă a dispune cu privire la cererea de predare formulată de  autorităţile  judiciare din Germania .