COMUNICAT

 

La data de 15.12.2010, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Huşi, lucrători din cadrul Poliţiei mun. Huşi au reţinut pe cetăţenii moldoveni BOBOC ANATOLIE şi BOBOC SERGIU, care au fost depistaţi pe raza mun. Huşi cu un autoturism având cantitatea de 9.240 pachete ţigări marca *Doina*, cu timbru de Republica Moldova.
Inculpaţii sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă în formă calificată, faptă prev.şi ped.de art.270 al.3 cu referire la art.274 din Legea 86/2006 modificată şi deţinerea în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile marcate necorespunzător (cantitatea de 185.000 ţigarete), faptă prev.şi ped.de art.296¹ al.1 lit.l din Legea 571/2003 modificată.
La propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Huşi, instanţa de judecată a dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 30 zile a celor 2 inculpaţi, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă în formă calificată.
Prejudiciul cauzat a fost evaluat la suma de 85.000 lei şi a fost recuperat parţial.

PRIM PROCUROR,
NINA BALTAG