Nr.  2091/P/2013    din   03.10.2013

C O M U N I C A T

     Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși, au  dispus , la data de 03.10.2013, punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva   inculpaților CHIRILĂ ȘTEFAN și C.I. (minor în vârstă de 17 ani) , cercetați pentru săvârșirea  infracțiunilor de furt calificat, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără  a poseda permis de conducere și părăsirea locului accidentului, fapte prev.de art.208 al.1, 209 al.1 lit.a,e,g și C.P., art.86 al.1 și art.89 al.1 din OUG 195/2002 rep. constând în aceea că, în noaptea de 23/24.09.2013 au plecat din comuna Tătărăni cu autoturismul proprietatea inculpatului CHIRILĂ ȘTEFAN, pe care acesta l-a condus până în mun. Huși, fără a poseda permis de conducere. Ajunși, au sustras un autoturism marca Dacia , proprietatea unei societăți comerciale, pe care s-au hotărât să-l dezmembreze. Cei doi au împins autoturismul o porțiune de drum, după care văzând că motorul s-a oprit inculpatul C.I. s-a urcat la volanul lui în timp ce CHIRILĂ ȘTEFAN l-a legat cu o șufă de autoturismul proprietatea sa. Apoi, cu mașina sustrasă, tractată, CHIRILĂ ȘTEFAN a pornit spre pădurea Voloseni. A doua zi, cei doi inculpați au dezmembrat autoturismul, iar o parte din piese au fost vândute ca fier vechi.

     In noaptea de 01.10.2013 cei doi inculpați au plecat din comuna Tătărăni  cu autoturismul condus de inculpatul CHIRILĂ ȘTEFAN, spre mun. Huși cu intenția de a sustrage bunuri din mașini. Pe raza mun. Huși au fost depistați de o patrulă de poliție care, i-a solicitat inculpatului CHIRILĂ ȘTEFAN să oprească, acesta a refuzat și a accelerat iar după o porțiune de drum, în timp ce circula pe strada Sf.Gheorghe, într-o curbă a pierdut controlul volanului și a intrat cu autoturismul într-un gard. Apoi, inculpații au fugit părăsind locul accidentului.

         La data de 03.10.2013, instanța de judecată a admis propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Huși și a dispus  arestarea preventivă  a inculpaților  CHIRILĂ ȘTEFAN  , pentru o perioadă de 29 de zile și C.I. , pentru o perioadă de 19 zile.

PROCUROR,

ANTONELA PĂLIE

Teh : VE / 2 ex.