COMUNICAT DE PRESĂ

05.12.2017

         Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea inculpatului Dodu Ioan Marian sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de viol, violare de domiciliu și omor, fapte constând în aceea că, în noaptea de 21/22 august 2017, inculpatul a pătruns fără drept în curtea și apoi în locuința victimei I.C., în vârstă de 85 ani, pe care a imobilizat-o și, profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra, a întreținut cu victima un act sexual prin constrângere. Apoi, inculpatul a acoperit gura victimei, care a decedat prin sufocare.

         Identificarea inculpatului s-a realizat în urma unei activități de investigare derulată de la momentul săvârșirii faptei și până în prezent. Inculpatul a fost prezentat Tribunalului Vaslui, la data de 05.12.2017, cu propunere de arestare preventivă.

         Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei și a stabilirii răspunderii penale a inculpatului.

         Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal, activitate ce nu poate, în nicio situație, să înfrângă prezumția de nevinovăție.  

 BIROUL DE PRESĂ AL PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ

TRIBUNALUL VASLUI